România, reprezentată la nivel înalt în tenisul de masă mondial. Beatrice Romanescu a fost aleasă într-o comisie importantă din cadrul ITTF

România, reprezentată la nivel înalt în tenisul de masă mondial. Beatrice Romanescu a fost aleasă într-o comisie importantă din cadrul ITTF
  • Publicat:
  • Actualizat:

Școala de tenis de masă face un excelent PR României la nivelul sportului mondial, iar specialiștii de afară încearcă să asimileze, la diferite evenimente, și secretele care au transformat țara noastă într-un adevărat laborator de campioni. Și la nivel de conducere, reprezentanții FRTM fac parte din structuri importante ale forului continental, dar și mondial.

Ziua a doua a Campionatului Mondial de tenis de masă din Budapesta a programat și Adunarea Genrală a Federației Internaționale (ITTF). Pe ordinea de zi a fost inclusă și alegerea membrilor principalelor comitete ale forului sportului în care sportivii tricolori ridic ștacheta an de an la juniori și seniori.

În cadrul ședinței de luni, o întrunire care a durat peste 12 ore, Beatrice Romanescu a fost aleasă să facă parte din comitetul media al ITTF ca membru cu puteri depline. Și Nicolae Ochiana a fost ales membru prin corespondență al Comisei Științifice și Medicale din cadrul forului internațional de tenis de masă.

România e prezentă în capitala Ungariei, la turneul găzduit de Hunexpo, cu nouă sportivi. Eliza Samara, Dana Dodean-Monteiro, Bernadette Szocs, Irina Ciobanu și Adina Diaconu la feminin, Ovidiu Ionescu, Hunor Szocs, Cristi Pletea și Rareș Sipoș la masculin. Cu meciuri la simplu, dublu și dublu mixt, Mondialul continuă până dumincă.

În cadrul aceleiași ședințe, SUA și China au devenit gazde ale CM din 2021, respectiv 2022.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii viitoare
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
O nouă taxă obligatorie în România. Legea intră în vigoare de la 1 iulie
O nouă taxă obligatorie în România. Legea intră în vigoare de la 1 iulie
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…